Saw 4 aduce aceeasi reteta de succes cu care ne-a obisnuit pana acum: sangele curge in valuri in timp ce cobaii-oameni se casapesc unii pe altii in incercarea disperata de a se salva.

Desi la a patra continuare - si nu ultima, pentru ca Saw 5 este deja anuntat pentru 2009 - mitul ucigasului nebun inca mai tine. Dovada stau incasarile productiei, care a urcat pe primul loc in box-office la trei zile de la lansarea oficiala in America, ajungand cel mai profitabil film din seria Saw de pana acum... Cu toate acestea, Saw IV nu m-a dat pe spate. Scenariul este destul de slab, cu multe lacune; vrand sa sugereze prea mult, ajunge sa aiba prea multe lipsuri, iar continuitatea este ciopartita in secvente disparate care nu isi ating in intregime scopul.

In principiu, este vorba despre moartea lui Jigsaw, care nici mort nu isi opreste munca de "trezire" al carei apostol s-a autoproclamat. Jigsaw e mort, nicio problema, urmeaza ucenicii... Il reintalnim pe senzualul Costas Mandylor (care va fi prezent si in Saw 5), prins si el in panza de paianjen urzita de maniacul nebun, si isi mai fac aparitia doi agenti FBI.

Scott Patterson (pe care cel mai bine il stii drept Luke din Fetele Gilmore) este jumatatea masculina a eternului cuplu FBI. Cel mai interesant a fost sa urmaresc ancheta acestuia: la nici o secunda dupa ce ajungeau la locul crimei, agentul Strahm (Patterson) interpreta cu acuratete de 100% mesajul lui Jigsaw, stia exact ce nu se potriveste in peisaj si unde trebuie sa mearga in continuare. Asa abilitate, mai rar! Iar putin mai tarziu, cand chiar cei doi agenti se vad angrenati in jocul murdar al asasinului (de unde naiba o fi stiut el exact cine va veni de la FBI, mort fiind?), isi pierd cumpatul si curajul si plang ca niste fetite la care li s-a luat acadeaua.

Singura secventa care mi s-a parut mai acatarii este cea in care un orb si un mut sunt legati unul de altul si trebuie sa "colaboreze" pentru a se elibera. Remarcabil. In rest aceleasi mutilari la care te asteptai deja, toate orchestrate ireprosabil si cu o potrivire de clarvazator a criminalului mort (acum de-adevaratelea).

Inca un lucru demn de mentionat: acum avem parte si de niste explicatii siropoase cu incursiuni de analiza psihologica deductiva despre cum a devenit John, barbatul obsedat de calcule, dar iubitor, fiorosul Jigsaw de mai tarziu. Acum aproape ca e umanizat, il intelegem de ce s-a razbunat pe toti raii aceia, ca si-au meritat soarta, si aproape ca varsam o lacrima pentru tristul sau destin.

Finalul filmului, asa cum stii, ramane deschis continuarilor...